INTELLIGENCE CONVERSION THAT MEET THE NEEDS OF POLICY-MAKERS. THE ROLE OF INTELLIGENCE IN POLITICAL DECISION-MAKING


TRANSFORMAREA SERVICIILOR DE INFORMAŢII CA RĂSPUNS LA NEVOILE DECIDENTULUI POLITIC. ROLUL INFORMAŢIILOR ÎN FUNDAMENTAREA DECIZIILOR

Tiberiu Troncotă

Abstract
Considering developments in the international strategic environment, security is beyond the responsibility of a single country and can not be ensured only through classic means military. The new international context and risk diversification and asymmetric threats to security caused transition from strictly territorial defense to one collective, and expansion of the types of missions.

În prezent, întregul mediu de intelligence este angajat într-un spaţiu global dinamic, în care ritmul, dimensiunea şi complexitatea schimbării sunt fără precedent. Este o lume interconectată. Riscurile sunt adesea imprevizibile, iar ameninţările sunt ascunse şi mobile, ceea ce face munca profesioniştilor în informaţii mai critică şi mai provocatoare. Securitatea naţională a oricărui stat depinde de anticiparea riscurilor şi dejucarea adversarilor, nu doar de dominarea lor prin forţă. De aceea, domeniul informaţiilor este mai sensibil ca oricând. Noile riscuri vor trebui abordate prin integrarea tuturor elementelor – apărare, securitate naţională, diplomaţie, dezvoltare şi informaţii. Totuşi, comunităţile de informaţii nu sunt încă bine structurate, mai ales vorbind din perspectiva omogenităţii acestora, şi activează conform unor proiecte gândite şi optimizate pentru o epocă diferită. Adaptarea structurilor de intelligence la acest mediu nou reprezintă o provocare fundamentală pentru orice decident politic ce îşi doreşte fundamentată strategia de dezvoltare pe informaţii viabile şi prognoze pertinente, cu proiecţii de securitate imediate.
Misiunea comunităţilor de informaţii nu este şi nu va fi una lesne de îndeplinit. Nucleul central rămâne însă acela de a crea un avantaj decizional pentru beneficiari – politicieni, comandanţi ai armatei, conducerile serviciilor deconcentrate şi oficiali ai serviciilor de informaţii. Aceasta înseamnă că serviciile de nformaţii colectează şi analizează informaţia pentru a îmbunătăţi capacitatea beneficiarilor de a lua decizii, concomitent cu privarea adversarilor de aceste avantaje. Pentru a transforma însă serviciile de informaţii şi a crea un avantaj decizional, este nevoie să fie realizate următoarele obiective:
– dezvoltarea capacităţilor integrate pentru a contracara provocările în creştere din cyber-spaţiu şi pentru a susţine noi misiuni cum ar fi securitatea energetică;
– crearea unui model de intelligence orientat către beneficiar;
– înbunătăţirea abilităţilor de a anticipa şi preveni surprizele strategice printr-o vigilenţă mai mare şi prin prevenirea strategică;
– realizarea integrării structurilor de informaţii prin operaţiuni concentrate pe misiuni care depăşesc cadrul funcţional şi al fiecărei agenţii. Acest lucru implică de asemenea să fie conexate toate posibilităţile de colectare a informaţiilor pentru a le face să lucreze, autonom şi în cooperare, în timp aproape real, pentru a penetra cele mai dificile ţinte;
– dezvoltarea unui proiect de informaţii tip reţea care să permită beneficiarilor finali să descopere, să acceseze şi să exploateze informaţiile de securitate, într-o modalitate sigură şi ajustată nevoilor fiecăruia.
– înlăturarea barierelor în ceea ce priveşte colaborarea între agenţii prin integrarea elementelor strategice – capital uman, educaţie şi pregătire, sisteme financiare, ştiinţă şi tehnologie, logistică.
Scopul spionajului, după cum rezultă din demersul istoric, este acela de a aduna, evalua şi analiza informaţiile obţinute clandestin, ori sub false aparenţe, de la o organizaţie, instituţie sau guvern, pentru a le transmite altcuiva, de obicei ostil. Culegerea de informaţii de siguranţă naţională, în general, se materializează şi finalizează prin informarea factorilor de decizie ai puterilor statului cărora pe această cale li se pun la dispoziţie elementele necesare fundamentării strategiilor şi tacticilor de organizare şi conducere socială, de securitate, apărare şi siguranţă naţională.
Mai trebuie precizat că activitatea de informare nu este un scop în sine. Cunoaşterea, dacă nu este însoţită de acţiune, sau dacă nu determină acţiunea preventivă de reacţie, este lipsită practic de însemnătate. Ca urmare, informaţia determină acţiunea, iar între informaţie şi acţiune intervine decizia. Buna cunoaştere a unor fapte, situaţii, evenimente, fenomene, ce afectează siguranţa naţională a unui stat, poate fi realizată prin obţinerea unor informaţii veridice, care trebuie semnalate factorilor de decizie. Certitudinea că informaţiile sunt utile, îl reprezintă faptul că se reflectă în măsurile luate pentru prevenirea şi contracararea producerii unor asemenea fapte, ori a consecinţelor lor negative. De aici putem desprinde un raţionament cu valoare de principiu, şi anume că activitatea de culegere şi punere la dispoziţia factorilor de decizie a informaţiilor implică responsabilitate. La rândul ei, responsabilitatea implică libertate şi independenţă în acţiune, ca temei al obiectivităţii şi slujirii adevărului.
Pe de altă parte, informaţia înseamnă indiscutabil putere. În prezent, mai mult ca oricând, informaţia este o entitate economică ce presupune un cont şi implică riscuri, acestea presupunând, la rândul ei, plata preţului lor. Spre exemplu, în anii ’60 se vorbea în SUA despre existenţa a două guverne, unul real şi altul invizibil (adică Agenţia Centrală de Investigaţii – celebra CIA). De aici rezultă că serviciile de informaţii pot fi definite, şi au fost, ca “mâna ascunsă”, “motoarele” care stau în spatele evenimentelor de pe tot globul. Ajunşi în acest punct va trebui să răspundem la întrebarea: câtă putere au în realitate serviciile de informaţii?
Experienţa istorică ne oferă următorul răspuns: au atâta putere câtă forţă emană din expresia informaţională a rezultatelor activităţii lor. Expresia informaţională o dă documentul informativ destinat factorilor de putere a lua deciziile. Calitatea acestor documente informative, respectiv a conţinutului acestora, a informaţiilor verificate şi prelucrate, a determinat şi determină aprecierile esenţiale asupra eficienţei oricărui serviciu secret de informaţii.
O altă problemă ce trebuie abordată se referă la modalitatea în care este receptată activitatea serviciilor de informaţii de către opinia publică. În perioada postbelică, în SUA a existat o întoarcere remarcabilă de la concepţia că serviciile de informaţii sunt virtual omniprezente şi omnipotente, până la critica exagerată referitoare la eşecuri spectaculoase datorate aceloraşi onorabile servicii de informaţii. Privind din perspectiva ultimilor decenii, se poate spune că serviciile de informaţii nu se află la mare loc de stimă peste tot în lume. Dimpotrivă, există şi opinii potrivit cărora culegerea secretă de informaţii ar fi o “cenuşăreasă” a politicii contemporane.
Adevărul este că din partea unor conducători politici se manifestă o anumită ambivalenţă în ceea ce priveşte serviciile secrete: le recunosc utilitatea dar, în pofida acestei recunoaşteri, nu ţin totdeauna seama (uneori chiar deloc) de avertismentele acestora. Asemenea împrejurări au condus, de regulă, la spectaculoase răsturnări de situaţii ce nu de puţine ori au schimbat cursul istoriei.
Culegerea secretă de informaţii serveşte unor funcţii vitale în ansamblul exercitării puterii de stat, şi anume în luarea deciziilor. Acest lucru nu înseamnă că activitatea în domeniu a fost întotdeauna apreciată şi valorificată în măsura cuvenită. Au existat nu puţine situaţii când informarea s-a făcut la timp, a fost corectă şi a privit chestiuni esenţiale, de supraveghere a unui stat, dar, cu toate aceste, ea nu a fost finalizată în decizii şi acţiuni utile. Istoria ne oferă şi de data aceasta suficiente exemple.
Napoleon I, împăratul francezilor, a accentuat permanent că un spion bine plasat în tabăra inamică era la fel de important ca şi câteva divizii. Cu toate acestea, însă, în unele dintre campaniile lui a dat prea puţină importanţă culegerii de informaţii sau, mai exact spus, valorificării acestora.
Frederic cel Mare al Prusiei scrisese cândva: Dacă se cunosc intenţiile inamicului, el poate fi întodeauna înfrânt, chiar şi de o armată inferioară. Dar, la fel ca şi Napoleon, nu a pus acest lucru în practică.
De asemenea, în ciuda celor peste 80 de avertismente venite pe canale diplomatice şi prin structurile serviciilor secrete sovietice, în intervalul decembrie 1940 – iunie 1941, I.V. Stalin nu a vrut să înţeleagă că Germania este pregătită să declanşeze războiul contra URSS. Chiar Hitler, avertizat de serviciile de informaţii germane că URSS dispune de un potenţial economic şi militar imens, a declanşat războiul, cu toate că, imediat după ce a cunoscut forţa şi dotarea tehnică a Armatei Roşii, a fost nevoit să recunoască faptul că “ar fi trebuit să reflecteze de două ori înainte să ia decizia”.
Aceste exemple sunt suficiente pentru a sublinia că, deopotrivă succesul cât şi eşecul valorificării informaţiilor pot conduce la consecinţe neaşteptate, neprevăzute.
Au fost şi momente în istorie când serviciile de informaţii au ştiut să înveţe din propriul insucces şi să întoarcă eşecul temporar într-o victorie. Prin insucces în activitatea de informaţii se înţelege fie că nu s-a informat la timp cu ceea ce era necesar, fie nu s-au adus suficiente argumente pentru a convinge factorul de decizie despre consecinţele unor evenimente, fapte ori fenomene. Spre exemplu, bombardarea de către japonezi a flotei americane de la Pearl-Harbour a fost comentată de mulţi în sensul că dacă atacul nu s-ar fi produs, poporul american n-ar fi acceptat să intre în război. În schimb, contraamiralul Cloude Black, unul dintre martori, spunea: Japonezii ne-au distrus doar mult armament greu, învechit. Într-un fel ei ne-au făcut un serviciu. Desigur, scopul acestui exemplu trebuie corect înţeles şi exact acceptat. Ne aflăm în faţa unui aspect de politică a valorificării informaţiilor şi a evaluării activităţii serviciilor secrete în cazul unor sincope.
Un alt exemplu. Regimul ţarist în Rusia, cu toate că dispunea de cea mai eficientă organizaţie de spionaj din acel timp, “Ohrana”, s-a prăbuşit totuşi în urma revoluţiei bolşevice din octombrie 1917. La fel şi URSS, care avea un serviciu de informaţii puternic, invidiat de mulţi prin eficienţa sa. Cu toate acestea URSS s-a prăbuşit precum un monstru cu picioarele de lut.
Concluzia ce se poate desprinde de aici este că un serviciu de informaţii, oricât ar fi de puternic, nu poate să asigure de la sine menţinerea la putere a unui regim politic ce poartă în sine germenele unor contradicţii sau imobilism ideologic, care în momente de conjunctură pot exploda şi prin urmare pot produce prăbuşirea întregii organizări social-politice a statului. Dacă structurile statale s-au prăbuşit în urma revoluţiilor paşnice sau violente, organizaţiile serviciilor de informaţii au supravieţuit totuşi, istoria dovedind în astfel de cazuri că ele au reuşit chiar şi rapid să se adapteze la noile realităţi. Din acest punct de vedere, se poate afirma, fără exagerare, că serviciile de informaţii sunt adevărate structuri de rezistenţă ale naţiunii. Forma de stat s-a prăbuşit, dar serviciile de informaţii au reprezentat rezerva care a dus mai departe tradiţia instituţiilor.
Totuşi, ce s-a întâmplat în situaţiile de înfrângere sau prăbuşire? Franţa lui Napoleon I dispunea de cea mai puternică armată, la fel ca şi Prusia lui Frederic cel Mare. Germania în timpul lui Hitler dispunea de Wermacht, iar URSS de Armata Roşie. Forţa militară a acestor puteri, fiecare la timpul ei, era dublată de puternice servicii de informaţii. Cu toate acestea au gustat, toate deopotrivă, într-un moment sau altul, din cupa amară a înfrângerii ori prăbuşirii. Deci, servicii de informaţii au existat şi şi-au făcut datoria, dublând prin forţa lor – adică prin veridicitatea informaţiilor – forţa politică şi militară. Mai mult, serviciile de informaţii, respective au beneficiat de profesionişti, unii dintre ei devenind figuri legendare ale spionajului şi contraspionajului, adevăraţi idoli pentru actualii ofiţeri de informaţii. Nu au lipsit nici informaţiile în cantitate şi calitate corespunzătoare. Prin urmare, cauzele înfrângerii trebuiesc căutate în altă parte.
De regulă, informaţiile provenite de la serviciile secrete specializate sunt tratate cu multă atenţie şi ca urmare stau la baza fundamentării unor decizii importante în stat. Aceasta deoarece se prezumă aprioric că aceste informaţii corespund într-un grad mai mare realităţii, sunt obţinute prin mijloace şi metode proprii acestora şi sunt verificate minuţios. Depinde şi de profesionalismul analiştilor serviciilor secrete ca să prezinte în mod credibil şi corespunzător informaţiile pentru a fi folosite în actul de decizie. Dacă astfel de informaţii sunt ignorate sau nu li se acordă importanţa cuvenită, pot apare stări de pericol deosebite, cu consecinţe adesea imprevizibile.
Pe de altă parte, nu este suficientă doar informaţia “rece şi la obiect, mai trebuie ca fluxul informaţional să fie însoţit de măsuri preventive corespunzătoare.
Rolul serviciilor secrete de informaţii în prezent şi în perspectivă este să apere sistemul democratic de ameninţările reale sau potenţiale, să depisteze şi să încurajeze factorii de stabilitate ori favorizanţi pentru securitatea naţională, să ofere liderilor politici aflaţi în funcţii de decizie informaţii, analize şi evaluări care să-i ajute în actul guvernării democratice. Serviciile secrete nu au şi nu trebuie să aibă nici un rol politic direct. Ele nu trebuie să confunde cunoaşterea regulilor jocului politic cu politica propriu-zisă.
Reformarea întregului sistem al securităţii naţionale a devenit în ultima perioadă o preocupare prioritară a clasei politice, a instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniu şi nu în ultimul rând a societăţii civile. Acest proces deosebit de important nu trebuie să devină un scop în sine, ci trebuie să ţină cont de dinamica mediului contemporan de securitate şi de noul statut al României de stat membru NATO şi de ţară componentă a Uniunii Europene.
De altfel, pregătirea pentru cele două mari procese strategice ale istoriei recente, ce au marcat în mod irevocabil destinul democratic al României, a determinat încă din anii trecuţi un proces îndelungat de armonizare legislativă, de compatibilizare instituţională şi conceptuală pentru asigurarea unei fireşti interoperabilităţi în toate domeniile de interes. Admiterea României ca stat membru cu drepturi depline în NATO a impulsionat intensificarea firească a preocupărilor instituţionale pentru redefinirea politicilor de securitate naţională în deplin acord cu noul statut dobândit.
În ceea ce priveşte progresele înregistrate în problematica securităţii naţionale, chiar dacă unele compatibilizări s-au făcut ceva mai devreme, ca precondiţii ale proceselor de aderare, respectiv de integrare, vizibilitatea lor publică este de mai mică intensitate. Motivaţia existenţei unei astfel de percepţii ţine în primul rând de specificul activităţilor din domeniu, majoritate lor intrând sub incidenţa informaţiilor clasificate, şi pe cale de consecinţă, au un grad mai redus de transparenţă; în al doilea rând o altă posibilă motivaţie ar putea fi generată, probabil, de o anumită rezervă manifestată de către structurile abilitate în managementul comunicării cu societatea civilă din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; nu în ultimul rând o influenţă deloc neglijabilă ar putea fi indusă de către slaba cultură de securitate a societăţii civile care, din această perspectivă, nu este suficient de matură şi adecvată dinamicii şi provocărilor geopolitice şi geostrategice din domeniu.
Responsabilităţile actuale ale ţării noastre nu se limitează doar la proiectarea şi implementarea politicilor de securitate care au ca unic obiectiv apărarea teritoriului naţional. În prezent este necesar ca noile politici de securitate naţională să vizeze asumarea unei dimensiuni pro-active mai pronunţate, să promoveze mai ofensiv interesele şi imaginea României în acord cu strategiile de stabilitate globală derulate de către NATO.
Poziţia geostrategică a României în spaţiul sud-est european de ţară cu triplă frontieră, naţională, a NATO şi a Uniunii Europene, presupune ca politicile de securitate naţională să aibă ca obiectiv „apărarea şi promovarea intereselor vitale ale României, precum şi participarea activă a ţării noastre la asigurarea securităţii zonelor de interes NATO şi UE”.

Bibliografie
Marrin, Stephen. „Intelligence Theory and Foreign Policy: Explaining and Predicting Intelligence Roles and Missions” Paper presented at the annual meeting of the International Studies Association, Town & Country Resort and Convention Center, San Diego, California, USA, Mar 22, 2006;
Verma, Virendra. „Role of Intelligence Synthesis in Political Decisions” Paper presented at the annual meeting of the International Studies Association, Town & Country Resort and Convention Center, San Diego, California, USA, Mar 22, 2006;
Cameron, Gavin. „Terrorism & Weapons of Mass Destruction: What Role for Intelligence?” Paper presented at the annual meeting of the International Studies Association, Hilton Hawaiian Village, Honolulu, Hawaii, Mar 05, 2005;
Weber, Christopher. and Dunaway, Johanna. „What’s Fair? Exploring the Role of Intelligence in Decisions” Paper presented at the annual meeting of the Midwest Political Science Association 67th Annual National Conference, The Palmer House Hilton, Chicago, IL, Apr 02;
Sims, Jennifer. „Intelligence Oversight” Paper presented at the annual meeting of the International Studies Association 48th Annual Convention, Hilton Chicago, Chicago, IL, USA, Feb 28, 2007;
Fagersten, Bjorn. „Driver or Enabler of Cooperation? The Role of Intelligence Field” Paper presented at the annual meeting of the ISA’s 50th Annual Convention „Exploring The Past, Anticipating The Future”, New York Marriott Marquis, New York City, NY, USA, Feb 15, 2009;
Tamsett, Jeremy. „Early Warning and Prevention. The Role of HUMINT in National Intelligence” Paper presented at the annual meeting of the ISA’s 50th Annual Convention „Exploring The Past, Anticipating The Future”, New York Marriott Marquis, New York City, NY, USA, Feb 15, 2009.

1 comentariu

Filed under antiterorism, aparare nationala, contraterorism, științe politice, geopolitica, geostrategie, relatii internaționale, securitate nationala, servicii de informatii, servicii secrete, siguranta nationala, studii de securitate, studii strategice, terorism

One response to “INTELLIGENCE CONVERSION THAT MEET THE NEEDS OF POLICY-MAKERS. THE ROLE OF INTELLIGENCE IN POLITICAL DECISION-MAKING

  1. Pingback: DW: Schimbarea la faţă a serviciilor secrete « WikiLeaks: ''..românia, o țară sălbatică…''

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s