CONTROLUL DEMOCRATIC AL SERVICIILOR DE INFORMATII. SPRE O NOUA ETICA A MUNCII DE INFORMATII


In urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, a razboiului din Irak si a atentatelor din Madrid de la 11 martie 2004 si Londra din 2007, multi dintre cei resposabili cu supravegherea serviciilor de informatii, atat din zona legislativa, cat si executiva sunt implicati in investigarea acestor servicii si a modului in care liderii politici folosesc informatiile pe care le primesc.
Comisia “ 9/11” din Statele Unite si Comisia Butler ( Parlamentul Britanic, Camera Comunelor 2004 ) din Marea Britanie, pentru a mentiona doar doua cazuri, s – au confruntat cu intrebari surprinzatoare :” Lucreaza serviciile de informatii in mod eficient si in conformitate cu legea ? “ ; “ Oare liderii politici folosesc aceste informatii in scopuri politice “ ; “ Au oare serviciile de informatii nevoie de prevederi legale si resurse suplimentare in lupta cu amenintarile teroriste ? “ . Acestea, si alte intrebari, ilustreaza cele doua scopuri ale supravegherii serviciilor de informatii in socieatile democratice : sa mentina aceste institutii in limita mandatelor lor legale si sa asigure eficacitatea lor.
Adesea privita drept cea de – a doua profesie, ca vechime, spionajul a devenit un factor crucial in politica externa si de securitate a unui stat, deoarece indeplineste patru functii esentiale :
– sa avertizeze asupra amenintarilor si surprizelor strategice ;
– sa asigure expertiza pe termen lung ;
– sa sprijine procesul de luare a deciziilor de catre politicieni ;
– sa mentina caracterul secret al informatiei, surselor, mijloacelor si metodelor;
Perioada de dupa razboiul rece este caracterizata de amenintati asimetrice, de atacuri surpriza ale organizatiilor teroriste si de razboaie civile, cu efecte secundare periculoase. In special in acest context, se simte nevoia, din ce in ce mai mult, dupa cum spunea Donald Rumsfeld, de a obtine informatii si analize de mare acuratete.
Obtinerea unor informatii si produse analitice de foarte buna calitate este o sarcina esentiala si ar trebui sa fie una din preocuparile celor care supravegheaza serviciile de informatii, atat din legislativ, cat si din executiv. Aceasta misiune este ingreunata de provocarile inerente de a monitoriza celulele teroriste si retelele secrete ale organizatiilor teroriste, ce sunt mobile si fluide, tranformandu – se continuu si rapid.
Fara servicii profesioniste in acest domeniu, prevenirea atacurilor din partea unor state – problema si a celulelor teroriste este imposibila. Parlamentarii trebuie sa se asigure ca recomandarile pentru perfectionarea serviciilor de informatii si de securitate sunt implementate, mai ales recomandarile legate de : colectarea informatiilor din surse umane ( HUMINT ) in locul increderii acordate interceptarilor telefonice si imaginilor prin satelit ; promovarea creativitatii si a spiritului critic, in locul recompensarii atitudinilor de evitare a riscului si conformismului ; armonizarea legaturilor dintre politicile publice si serviciile de informatii.
Intr – o societate democratica, este importanta limitarea mandatului serviciilor de informatii la informarea asupra pericolelor si potentialelor pericole asupra securitatii nationale. Daca serviciior de protectie si de informatii le sunt incredintate misiuni ce cuprind alte aspecte ale vietii cotidiene ( comunicarea prin internet, educatia ), exista pericolul ca prea multe aspecte ale societatii sa devina obiecte de “ securizat “, lucru ce poate transforma statul intr – un “ stat securist “. De aceea, trebuie facuta diferenta intre securitatea nationala si securitatea regimului. Securitatea nationala se refera atat la protectia statului, cat si a drepturilor omului ci cetatenilor acelui stat.
Deoarece functionarea serviciilor de informatii este bazata pe un mandat definit legal, iar organizatia este subordonata liderilor politici civili, este important ca lumea serviciilor de informatii si a politicilor publice sa ramana apropiate, dar distincte pentru a evita politizarea serviciilor de informatii.
Informatia strategica “ satisface nevoile declarate sau cunoscute ale decidentilor politici, care a fost colectata, rafinata, si analizata pentru a indeplini acele nevoi “. De aceea, daca a fost obtinuta mai tarziu sau daca nu se conformeaza agendei guvernamentale, ea nu mai este necesara. Cu toate ca este importanta ca informatia sa fie “ croita “ dupa necesitatie decidentilor politici, este totodata important ca ea sa nu fie politizata, in sensul ca rapoartele informative sa nu fie redactate astfel incat sa intareasca decizii deja luate de administratie la putere sau, mai rau, ca informatiile a fie folosite impotriva oponentilor politici.
Se poate considera ca serviciile de informatii sunt politizate daca :
– deservesc politicienii, si nu politicile publice;
– administratia modifica rapoartele primite de la serviciile de informatii;
– sunt infiintate departamente ale serviciilor de informatii in scopuri politice;
– ofiterii de informatii si sefii lor sunt numiti politic sau afiliati partidelor politice;
– nu exista un sistem echilibrat intre puterile publice, conducand la o situatie in care una dintre aceste
puteri ar putea domina serviciile de informatii.
Ofiterii de informatii se presupune ca raporteaza decidentilor politici intr – un mod obiectiv, echilibrat, la momentul potrivit si intr – o maniera profesionista. Pentru ca serviciile de informatii sa poata fi capabile “ sa spuna adevarul Puterii” serviciile ar trebui sa fie separate de politica, dar nu izolate.
Tehnicile si practicile nationale de supraveghere a serviciilor de informatii sunt variate, in functie de cata putere le este acordata serviciilor de informatii si de modul in care sunt facute raspunzatoare pentru actiunile lor.
Responsabilitatea actiunilor guvernamentale, este o cerinta – cheie intr –o democratie. Oficialii guvernamentali, inclusiv angajatii din domeniul serviciilor de informatii, sunt obligati sa raspunda in fata reprezentantilor alesi despre modul in care gestioneaza puterea si isi indeplinesc atributiile, trebuind sa raspunda criticilor si cerintelor adresate. Guvernarea, inclusiv serviciile de informatii, trebuie sa accepte responsabilitatea pentru esec, incompetenta sau tradare.
Cu toate ca secretizarea este o conditie necesara a muncii serviciilor de informatii, intr – un stat liberal si democratic ele trebuie sa actioneze in limita legii, echilibrului puterilor si sa aiba responsabilitati bine definite. Asadar, responsabilitatea democratica identifica proprietatile si determina eficacitatea serviciilor de informatii in acesti parametri. Pe baza unor cercetari anterioare, o clasificare in cinci categorii a actorilor guvernamentali si non – guvernamentali implicati in supraveghere surpinde cel mai bine diferitele niveluri de supraveghere a serviciilor de informatii :
– controlul executivului ( guvernului ) ;
– supravegherea parlamentara;
– supravegherea sau evaluarea juridica ;
– controlul intern ;
– supervizarea independenta ;
Conform acestei clasificari, Executivul controleaza serviciile de informatii prin directive, incluzand aici misiuni, prioritizarea obiectivelor si punerea la dispozitie a resurselor. Legislativul sau puterea parlamentara este un actor indispensabi, deoarece se concentraza pe supravegherea serviciilor de inforatii , in primul rand prin adoptarea legilor, examinarea si analiza deciziilor si actiunilor acestor servicii si autorizand bugetul pentru serviciile de informatii.
Puterea juridica are rolul de a monitoriza utilizarea puterilor speciale ( iar daca este necesar, sa judece posibilul abuz in serviciu al ofiterilor ). Serviciile de informatii au datoria de a furniza mecanisme interne, in lantul ierarhic, pentru a preveni abuzul ( politic ) de catre politicieni sau functionari publici. Nu in ultimul rand, societatea civila, think – tank – urile, mass – media si cetatenii individuali limiteaza functionarea serviciilor de informatii, oferind viziuni alternative asupra misiunilor serviciilor, relevand public scandalurile sau introducand actiuni in instanta daca le au fost incalcate drepturile.
Exista motive pentru includerea puterii legislative in procesul general de responsabilizare a serviciilor de informatii. In primul rand, exista pericolul ca sefii serviciilor de informatii sa abuzeze de institutii. Parlamentarilor li se asigura un mijloc de prevenire a abuzurilor, prin dreptul de a primi rapoaerte, in al doilea rand, un scenariu la fel de plauzibil si, de obicei, mai periculos este abuzul din partea executivului asupra serviciilor. Politizarea serviciilor de informatii in scopuri partizane a devenit o tema centrala dupa declansarea razboiului din Irak, in 2003, cu toate ca pericolul exista si a existat si inainte, necesitand mecanisme de aparare institutonala. In Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, de pilda, multi dintre cei responsabili cu supravegherea serviciilor de informatii, in sistemul parlamentar sunt implicati in investigarea functionarii serviciilor de informatii si a comportamentului liderilor politici responsabili cu indrumarea si coordonarea serviciilor de informatii.
Pentru a fi in masura sa exercite o supraveghere comprehesiva, Parlamentul trebuie sa aiba acces la toate documentele irelevante, inclusiv la informatii clasificate. In patru tari din lume ( ex. Polonia, Africa de Sud, Coreea de Sud si Marea Britanie ) accesul este restrictionat, fie deoarece comisia este dependenta de bunavointa executivului ( Polonia si Coreea de Sud ), fie pentru ca serviciile nu vor sa faca publice materiale surse sau metode delicate sau secrete ( Marea Britanie si Africa de Sud ) . In general daca Parlamentul are acces restrictionat la documentele clasificate, atunci este vina Parlamentului. Motivul este ca secretizarea documentelor se bazeaza pe legi adoptate de Parlament . Motivul este ca secretizarea documentelor se bazeaza pe legi adoptate de Parlament ( asa numitele “ documente secrete “ ). Parlamentul poate sa modifice sau chiar sa abroge legile prea restrictive.
Daca parlamentul are acces la documente secrete, are obligatia de a pastra secretul. Unii ar spune ca parlamentarii nu au capacitatea de a pastra secretul, pentru ca Parlamentul este o institutie publica si nu este potrivit pentru discutarea unor probleme delicate. Comisiile de supravegere parlamentara au asigurat infrastructura si mecanismele de siguranta pentru a proteja caracterul secret, iar membrii sai au trebuit sa depuna un juramant pentru mentinerea secretelor si/sau sunt verificati asupra acestui aspexct. Problema verificarii parlamentarilor este una controversata. In cateva tari, precum SUA si Marea Britanie, parlamentarii resping aceasta verificare, ce i -ar supune la supraveghere din partea serviciilor de informatii pe care ei ar trebui sa le supravegheze. Alte tari ( de exemplu Norvegia ) au votat ca verificarile sa aiba loc, dar rezultatele sa fie predate parlamentului, care va decide asupra lor.
Structurile parlamentare si guvernamentale care asigura controlul democratic si transparenta sectorului de securitate trebuie sa se asigure ca nu sunt folosite practici care contravin in mod flagrant conventiilor internationale cu privire la drepturile fundamentale ale omului, respectiv sa opuna mijloacelor de interogare, in special ale torturii in scopul obtinerii de informatii. Lupta impotriva terorismului trebuie sa se faca cu mijloace atat legale cat si legitime, masura legitimitatii fiind data de interesul national. Folosirea unor mijloace similare nu vor face altceva decat sa trivializeze notiunea de stat democratic.
Expresia eficientizarii sectorului de securitate din Riomania este data de raportul dintre nivelul de securitate nationala si drepturile si libertatile individuale la care se renunta. Balanta optima este data de o mai mare libertate individuala si un nivel crescut al securitatii nationale.
In egala masura, pentru optimizarea controlului parlamentar asupra sectorului de securitate se impune crearea unor mecanisme care sa permita ofiterilor de informatii, in cazuri expres prevazute de lege, sa se adreseze organelor de control parlamentar abilitate, dupa parcurgerea etapelor plangerilor administrative in cadrul institutiilor.
Angajatii diverselor institutii cu atributii in domeniul informatiilor au folosit procedurile legale, incluzand canalele interne din serviciile proprii pentru a corecta abuzurile fara a risca represalii, in acelasi timp protejand informatiile vitale pentru securitatea nationala.
Trebuie insa sa sanctionam pe cei care aleg in schimb sa ocoleasca procedurile legale, adresandu – se direct mass – mediei, si aducand de multe ori atingere inclusiv a intereselor acesteia, punand – o sa aleaga intre suportarea consecintelor legale referitoare la detinerea si divulgarea de informatii clasificate si respectarea principiului de baza al eticii jurnalistului, respectiv pastrarea confidentialitatii asupra identitatii sursei. Nu trebuie sa toleram pe cei care ascund si solicita protectie. In spatele unor consideratii ce tin de protectia interselor si drepturilor cetatenesti, pentru a eluda pedeapsa legala. Este inadmisibil sa compromiti informatii legate de securitatea nationala, in acest mod dar este absolut necesar, insa, sa cream parghiile constitutionale pentru a permite celor care lucreaza in sistemele de informatii sa se adreseze unor foruri externe si a sesiza eventualele abuzuri sau incalcari ale legii.
Putem afirma ca un prim pas pentru eficientizarea sectorului de securitate este necesar sa fie facut prin optimizarea parghiilor de control parlamentar, iar un control riguros care sa previna eventuale incalcari ale drepturilor cetatenilor si eventuale derapaje antidemocratice trebuie sa inceapa din interiorul si nu din afara lui.
Ofiterii de informatii trebuie sa indeplineasca o serie de norme de etica si conduita specifice profesiei :
– vor exercita profesia cu patriotism, atasament fata de valorile si interesele nationale, in conditiile respectului deplin fata de libertatile democratice
– vor exercita activitatea cu profesionalism, rssponsabilitate, buna credinta si modestie ;
– vor actiona in conformitate cu prevederile legale si cerintele profesiei ;
– nu vor lua parte la nici o activitate ilegala si nu se vor angaja in acte care discretiteze profesia sau autoritatea serviciului ;
– vor respecta si vor contribui la indeplinirea obiectivelor legitime ale serviciului ;
– nu vor fi implicati in nici o activitate sau relatie contrare interesului serviciului, care sa afecteze evaluarea obiectiva a faptelor la care se refera informatiile ;
– vor indeplini sarcinile incredintate cu respectarea normelor emise de autoritatea competenta;
– vor continua sa – si perfectioneze cunostintele, eficienta si calitatea muncii lor.

CONCLUZII
Un parlament destul de putermic incat sa contrabalanseze puterea executiva este necesar intr- o democratie liberala. Un sistem de echilibrare intre Legislativ, Executiv si Juridic evita posibilitatea ca una dintre puterile publice sa o domine pe cealalta, ceea ce ar conduce la o utilizare gresita a serviciilor de informatii si securitate. Functiile esentiale ale supravegherii parlamentare a serviciilor de informatii sunt acelea de a superviza proprietatea, eficacitatea si legalitatea activitatii serviciilor. Cele mai importante mijloace ale Parlamentului in indeplinirea acestor functii sunt : adoptarea de legi, exercitarea controlului asupra bugetului si anchetarea plangerilor cu privire la ineficienta sau mal – praxis. Supravegherea parlamentara este inclusa in sistemul responsabilitatii democratice si a guvernarii sectorului de securitate. Mecanismele de responsabilizare democratica includ atat proceduri si institutii, cat si o cultura politica ce promoveaza transparenta, deschiderea si o atmosfera ce stimuleaza parlamentarii si alti actori ai procesului sa supervizeze indeaproape fiecare decizie a Guvernului si sa verifice, critic, serviciile de informatii.
Supravegherea democratica prezinta, din pacate, cateva pericole inerente. Parlamentarii ar putea atrage serviciile de informatii in controverse politice sau, la fel de grav, o abordare imatura ar putea conduce la senzationalism, teorii conspirationiste si acuzatii false. Consecintele ar fi acelea ca publicul ar pierde increderea in tot ceea ce reprezinta guvernare si ar putea sa devina cinic nu numai la adresa serviciilor, dar mai ales la adresa politicienilor, care se presupune, ar trebui sa urmareasca interese comune.
Pe de alta parte, parlamentarii ar putea fi deranjati de faptul ca sunt membri ai comisiilor de supraveghere, deoarece majoritatea lucrurilor peste care dau sunt documente clasificate despre care nu au voie sa discute in cucircumscriptiile pe care le reprezinta. Din aceasta cauza, din perspectiva alegerilor, a fi membru in comisia de supraveghere a serviciilor de informatii ar putea deveni mai degraba, o povara, nu o recompensa, deoarece nu pot face publice eforturile lor din cauza caracterului lor secret.
Putem concluziona ca eficacitatea supravegherii parlamentare a serviciilor de informatii se bazeaza nu numai pe autoritatea ( puteri statuare ) si abilitatea ( resurse si experienta ) unei comisii de supraveghere, dar si pe curajul sau atitudinea adoptata de parlementari de a face responsabil executivul.

Lasă un comentariu

Filed under aparare nationala, control democratic, controlul parlamanetar al serviciilor de informatii, crima organizata, științe politice, geopolitica, geostrategie, intelligence, relatii internaționale, securitate nationala, servicii de informatii, servicii secrete, siguranta nationala, studii de securitate, studii strategice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s