Analiza strategică


Analiza strategică constituie, în esenţă, o abordare multisectorială şi multisursă a fenomenelor cu impact major în sfera securităţii naţionale (în plan politico- militar, economic, social), cu o consistentă dimensiune predictivanticipativă. Rezultatul acesteia se reflectă în evaluări, prognoze, estimări menite să fundamenteze adoptarea unor decizii strategice sau să constituie suport pentru gestionarea unor situaţii/evenimente cu impact major la adresa securităţii naţionale.

Deşi persistă încă tendinţa (eronată) de a asimila acest tip de analiză cu analizele pe termen lung, ca urmare a percepţiei potrivit căreia mutaţiile strategice sunt, invariabil, rezultatul unui proces de durată, evoluţiile recente din mediul de securitate arată că schimbări majore (aşa-numitele „surprise strategice”) pot interveni adesea „intempestiv”, consumându-se în interval scurte de timp, cu impact similar celor cu o dezvoltare „istorică”, de lungă durată.

Sherman Kent

Termenul intelligence strategic a fost lansat de Sherman Kent în lucrarea „Strategic Intelligence for American Foreign Policy(1949), fiind definit drept „cunoaşterea pe care decidenţii politici şi militari trebuie să o posede pentru a asigura bunăstarea naţională”. În literatura de specialitate, majoritatea definiţiilor accentuează rolul intelligence-ului strategic în fundamentarea strategiilor de securitate (la nivel naţional ori sectorial), respectiv identificarea modalităţilor de contracarare a ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale.

Bruce Berkowitz şi Allan Goodman – intelligence-ul strategic este destinat să ofere oficialilor imaginea de ansamblu a mediului de securitate şi proiecţii pe termen lung în scopul planificării unor măsuri de contracarare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Richard Russell – analiza strategică reprezintă sinteza informaţiilor obţinute din surse secrete (umane, interceptarea comunicaţiilor, date preluate prin satelit etc.) şi/sau deschise (presă scrisă, radio, TV, Internet etc.) cu relevanţă pentru decizionalii în stat cu atribuţii în stabilirea şi implementarea obiectivelor naţionale majore.

Brent Scowcroft, fost consilier pe probleme de securitate al preşedintelui SUA, susţinea că, pentru a fi utilă, o analiză strategică trebuie să ofere beneficiarului o imagine generală asupra factorilor care determină evoluţia în problema vizată, tendinţelor de evoluţie şi posibilităţilor/variantelor pe care le poate lua în considerare în procesul de adoptare a deciziilor.

Principalul rol atribuit, în prezent, acestui tip de analiză este acela de avertizare strategică şi de fundamentare a deciziilor la nivel statal, ceea ce implică maximizarea acurateţei predicţiei şi reducerea efectului de surpriză (starea de incertitudine cu privire la posibilele direcţii de acţiune).

Analiza strategică facilitează, totodată, implementarea unor măsuri preventive/defensive (post factum) legate de evoluţia factorilor majori de risc şi a ameninţărilor la adresa securităţii.

Operaţionalizarea obiectivelor menţionate necesită:

o abordare pluridisciplinară. Fiecare organizaţie, societate, instituţie, grup uman coagulat are propria sa istorie, cultură, diversitate a dinamicilor care se impune a fi evaluate. Un rol important în acest context îl are recursul la istorie, perspectivă care oferă o cunoaştere a pattern-urilor acţionale recurente, de natură să sporească acurateţea predicţiilor;

o tratare activă şi deschisă (fără „presetări” sau condiţionări de orice tip). O exigenţă de natură metodologic-managerială necesară în analiza strategică este reprezentată de stimularea creativităţii analiştilor în alegerea subiectelor şi/sau a modului de abordare, ceea ce amplifică şansele de sesizare a unor tendinţe de evoluţie în plan intern sau extern în perspective unor predicţii temporale extinse.

Riscurile care pot face obiectul unei analize strategice sunt, în general, inter-relaţionate, nefiind subsumate unui singur domeniu. O asemenea abordare presupune evaluarea unor factori cauzali (din zone variate de activitate) şi evoluţii/finalităţi cu un grad ridicat de diversitate.

Spre exemplu:

a) riscuri regionale/globale

▪ evoluţii politice şi de securitate din spaţiul de interes strategic al unui stat (disensiuni politico-economice cu potenţial perturbator la adresa stabilităţii interne şi regionale, amplificarea tensiunilor interetnice în plan regional, crize financiar-bancare cu manifestare la scară extinsă, propagarea unor tendinţe autonomiste/secesioniste etc.);

▪ dezechilibre majore în ceea ce priveşte potenţialul şi capabilităţile militare din spaţiul de interes strategic al unui stat ori coaliţii/alianţe;

▪ prezenţa unor tensiuni şi conflicte (deschise ori latente) care se pot (re)activa ori extinde, cu consecinţe în plan regional sau global;

▪ riscuri asociate procesului de globalizare, care derivă din capacitatea unor factori de a produce „efecte de domino”, afectând prin „reacţii în lanţ” segmente, domenii sau economia în ansamblu a unui stat (evoluţia preţului petrolului, devalorizarea bruscă a monedei americane/europene, explozia dobânzilor şi crah-ul sistemelor de creditare; modificarea echilibrului global al schimburilor comerciale);

▪ riscuri de ordin ecologic (tendinţa unor state de a amplifica activităţile industriale poluante în scopul obţinerii de beneficii imediate);

▪ riscuri ce afectează infrastructura critică sau securitatea energetic a unui stat ori a unei regiuni;

b) riscuri în plan intern

▪ dificultăţi economice care afectează direct potenţialul militar ori care erodează autoritatea instituţiilor statului;

▪ riscuri în plan social (epidemii/pandemii, disfuncţii în asigurarea serviciilor medicale, distorsiuni pe piaţa muncii, deficienţe în domeniul

protecţiei sociale);

▪ manifestări cu potenţial de afectare a valorilor constituţionale (amplificarea unor acţiuni de factură extremistă);

c) riscuri asimetrice – acele strategii sau acţiuni orientate împotriva intereselor de securitate naţională, care folosesc procedee diferite de cele ale confruntării „clasice” (terorismul, războiul psihologic şi/sau informaţional, proliferarea mijloacelor de distrugere în masă etc.);

d) riscuri transnaţionale – crima organizată, traficul de droguri, fluxurile masive de refugiaţi/imigranţi – caracterizate printr-o strânsă interconexiune.

Tipuri de analiză în activitatea de intelligence. George PETCU in GHIDUL ANALISTULUI

DE INTELLIGENCE de Ionel Niţu (coord.)

Lasă un comentariu

Filed under analiza de intelligence, Brent Scowcroft, Bruce Berkowitz, competitive intelligence, Competitive Strategy, științe politice, foreign policy, geopolitica, geostrategie, intelligence, Ionel Nitu, relatii internaționale, securitate nationala, servicii de informatii, servicii secrete, Sherman Kent, siguranta nationala, sistemul siguranţei naţionale, strategic intelligence, studii de securitate, studii strategice, Troncota

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s